Puterea vindecătoare a luminii nu este doar o figură de stil, ci un adevăr ştiinţific demonstrat. De multe ori, o rază din soarele blând de septembrie valorează mai mult decât pumni întregi de medicamente. Aşadar, să ne bucurăm de lumina binefăcătoare a începutului de toamnă şi să învăţăm, totodată, cum să o folosim pentru a ne întări sănătatea
Medicamentul care vine din cer
Terapia prin lumină sau, altfel spus, fototerapia, constă în folosirea luminii naturale sau artificiale pentru tratarea diferitelor boli. Încă foarte puţin cunoscută publicului larg, această metodă de tratament are o vârstă cu adevărat venerabilă, în Persia, India şi China ea fiind cunoscută şi folosită încă de acum 3000 de ani. Pe continentul european, terapia prin lumină a fost pentru prima oară utilizată în urmă cu două milenii, de către părintele medicinii moderne, Hipocrat, care a şi inclus-o în tratatele sale. Apoi, în Evul Mediu, fototerapia a căzut în dizgraţie, singurii care o mai foloseau fiind alchimiştii, care considerau lumina solară unul din principalele mijloace de transformare a materiei vii, dar şi de însănătoşire a organismului uman. În medicina modernă, calităţile vindecătoare ale luminii au fost pentru prima oară studiate şi demonstrate de către medicul Niels Finsen, care a tratat cu succes, cu ajutorul razelor solare, bolile de piele, primind în anul 1903, pentru cercetările sale, premiul Nobel pentru medicină. De altfel, doctorul Finsen este considerat părintele fototerapiei moderne, studiile lui fiind preluate şi dezvoltate de către numeroase colective de cercetători. Totuşi, adevărata consacrare a terapiei cu lumină s-a petrecut în ultimele două decenii, odată cu dezvoltarea electronicii şi a tehnologiilor moderne de diagnostic medical. În momentul de faţă, pe lângă terapia cu radiaţie solară, care rămâne cea mai puternică şi mai bine studiată, există alte câteva zeci de metode de tratament cu lumină, care folosesc lasere, lămpi cu ultraviolete, generatoare de lumină liniar-polarizată, generatoare de infraroşii, aşa-numitele "camere luminoase” etc. Toate aceste dispozitive, unele cu efecte vindecătoare remarcabile, se străduiesc să imite ceea ce soarele reuşeşte să facă de miliarde de ani: să vindece şi să aline suferinţele oamenilor.
Ce se întâmplă atunci când suntem privaţi de lumină?
Privarea de lumină a fost o reală problemă de sănătate în Evul Mediu şi la începuturile industrializării, când oamenii trăiau în încăperi insalubre şi fără ferestre, când aveau o teamă superstiţioasă faţă de soare şi de apă, fiind victime sigure ale infecţiilor şi ale carenţelor de vitamine. Ei bine, în zilele noastre, istoria se repetă. Generaţii întregi de copii şi adulţi fug sistematic de lumina soarelui, petrecându-şi timpul în faţa televizoarelor sau a monitoarelor calculatoarelor, în maşini, fabrici sau birouri, departe de lumină şi de soare. Or, petrecerea unei perioade de timp prea lungi în casă, lucrul în lumină artificială, scăderea perioadei de lumină odată cu venirea toamnei, toate astea produc dezechilibre profunde în psihicul şi în organismul uman. Glanda pineală, localizată în spatele ochilor, este stimulată şi reglată de către lumina naturală, în absenţa acesteia ea fiind "derutată” şi producând dezechilibre majore, cum ar fi tulburările de somn, meteosensibilitatea, depresia, dar şi boli fizice, cum ar fi cele auto-imune. Privată de lumină, pielea nu mai produce vitamina D, atât de necesară rezistenţei oaselor, dar şi imunităţii sau glandelor implicate în procesul procreării. În fine, lumina insuficientă produce oboseală oculară, diminuează tonusul fizic, favorizează apariţia anemiei şi a tulburărilor de creştere la copii.
Incomparabilul soare
Lumina care vindecă
Mai întâi de toate, trebuie spus că organismul uman este genetic programat, în milenii de evoluţie, să interacţioneze cu radiaţia solară. Ca atare, lumina soarelui are o influenţă decisivă asupra stării noastre de sănătate, dar şi asupra stării noastre emoţionale, incomparabil mai puternică faţă de lumina artificială. Aceste lucruri au fost demonstrate încă din anii '60, de către doctorul în biologie John Ott, care a dezvoltat o nouă ramură ştiinţifică, numită fotobiologie. Conform studiilor sale, corpul nostru este cel mai receptiv la lumina soarelui, care conţine un spectru foarte larg de radiaţii, numit şi "spectru complet”, imposibil de reprodus chiar şi de către cele mai performante aparate. Apoi, lumina soarelui este de aproximativ o sută de ori mai puternică decât cea artificială, folosită de obicei în încăperile în care locuim şi muncim, de unde şi o diferenţă semnificativă a efectelor sale asupra organismului. Lumina solară este supusă schimbării ritmului zilnic şi anual, ca atare, intensitatea luminii naturale modificându-se permanent, în timp ce lumina artificială este o lumină constantă, monotonă. Toate studiile arată că lumina zilei este cea la care avem cea mai bună acuitate vizuală, cea mai bună capacitate de concentrare şi cea mai bună productivitate la locul de muncă. De fapt, toate organismele, inclusiv cel uman, s-au obişnuit de-a lungul evoluţiei cu spectrul de radiaţii natural şi cu schimbarea ritmică a luminii şi de aceea, în cazul iluminării exclusiv artificiale, organismul intră într-o stare de stres, iar în sânge se modifică anumite valori ale hormonilor, apare un deficit de vitamine şi minerale, creşte nivelul colesterolului etc.
Cum se "administrează” lumina naturală
Expunerea la lumină are eficienţă maximă dimineaţa, în primele ore de după trezire. Cea mai simplă metodă este statul în aer liber, timp de minimum 20 de minute, în fiecare zi, privind cerul (nu direct soarele). Dacă este rece şi nu putem face plajă, putem expune la lumină doar faţa, gâtul şi braţele până la coate, iar efectele vor fi resimţite din plin. Şi când sunt nori, soarele tot transmite întregul spectru de lumină de care are nevoie organismul nostru, e drept, în cantităţi mai mici. Regula generală este ca expunerea la soare să fie cu atât mai îndelungată, cu cât tenul nostru este mai închis la culoare. Studiile arată că o persoană blondă, cu tenul foarte deschis, va produce, în 10 minute, aceeaşi cantitate de vitamina D şi de hormoni, ca o persoană cu tenul foarte închis la culoare în 60 de minute(!). În schimb, persoanele cu tenul deschis au o rezistenţă foarte scăzută la razele ultraviolete şi se pot arde foarte uşor la expunerea prelungită. Expunerea la soare se va face doar în aer liber, deoarece unele radiaţii foarte utile organismului nu pot traversa geamurile de sticlă.
Ilie Tudor
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu